Ofertă elevi / studenți 35% Reducere

Regulament privind accesul minorilor

Prezentul Regulament face parte integrantă din Regulamentul Intern de Funcționare 18GYM, poate fi modificat periodic și postat pe website-ul www.18gym.ro și/sau în contul de membru/aplicația mobilă și/sau în Cluburile Sportive 18GYM. Accesul în sala de antrenament și prevederi generale
  1. Accesul în sala de antrenament este permis exclusiv persoanelor care dețin un abonament activ și care desfășoară activ activități sportive în cadrul Clubului 18GYM.
  2. Este strict interzisă prezența în sală a oricărei persoane care nu participă la antrenamente, indiferent de vârstă (minoră sau majoră), în calitate de însoțitor, observator sau în așteptarea unei alte persoane.
  3. Minorii cu vârste între 6 și 13 ani inclusiv nu pot asista sau aștepta un adult care își efectuează antrenamentul în Club. Aceștia pot desfășura activități fizice doar sub supravegherea unui antrenor personal din cadrul 18GYM, în baza unui contract de prestări servicii încheiat de către părinți sau tutorele legal.
  4. Prevederile se aplică inclusiv în cazul minorilor însoțitori sau membri ai familiei (copii, frați, etc.) care nu participă activ la antrenamente. Aceștia nu pot fi prezenți în spațiile de antrenament ale Clubului, și/sau în zona de lounge, pentru a nu perturba activitatea și pentru a respecta normele de siguranță.
  5. Clubul își rezervă dreptul de a solicita părăsirea incintei oricărei persoane care încalcă aceste prevederi.
REGULI APLICABILE COPIILOR DE PÂNĂ ÎN 14 ANI 1. Accesul în sălile de antrenamente
  • Minorii cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani nu pot face exerciții fizice și nici nu pot asista ori aștepta un adult care își efectuează antrenamentul în Club.
  • Copiii cu vârste între 6 și 13 ani inclusiv pot face exerciții doar cu un antrenor personal 18GYM, în baza unui contract de prestări servicii încheiat de către părinți/tutorele legal.
  • În cazul în care minorul este supravegheat în timpul antrenamentelor de către un părinte/tutore, atunci este obligatoriu ca acesta din urmă să dețină calitatea de membru al clubului, adică să aibă un abonament activ.
2. Accesul la clasele de group fitness
  • Minorii cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani nu pot participa la clasele de group fitness.
  • Copiii cu vârste între 6 și 13 ani inclusiv pot participa la clase însoțiți de părinți/tutore legal sau antrenor personal, în baza unui contract de prestări servicii încheiat de către părinți/tutorele legal (deci minorii trebuie să aibă calitatea de membri).
  • Dacă sunt însoțiți de părinți/tutore, aceștia sunt obligați să le asigure supravegherea și își asumă răspunderea pentru riscurile pe care prezența minorilor le poate genera asupra sănătății, integrității fizice, vieții minorilor sau a altor persoane prezente în locația clubului.
  • În cazul în care minorul este supravegheat în timpul claselor de către un părinte/tutore, atunci este obligatoriu ca acesta din urmă să dețină calitatea de membru al clubului, adică să aibă un abonament activ.
3. Accesul la piscină, saună, vestiare
  • Minorii cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani nu pot avea acces în aceste spații.
  • Minorii cu vârste între 6 și 13 ani inclusiv au acces în aceste zone doar dacă au calitatea de membri, în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu părinții/tutorele legal.
  • Minorii cu vârste între 6 și 13 ani inclusiv trebuie să fie însoțiți în permanență în aceste zone de un părinte/tutore legal care este membru 18GYM.
  • Minorii vor utiliza vestiarul adulților de același sex (fetele în vestiarul destinat femeilor, băieții în vestiarul destinat bărbaților).
  • Părinții/tutorele legal sunt obligați să le asigure supravegherea și își asumă răspunderea pentru riscurile pe care prezența minorilor le poate genera asupra sănătății, integrității fizice, vieții minorilor sau a altor persoane prezente în locația clubului. Este obligatoriu ca părintele/tutorele care asigură supravegherea să aibă calitatea de membru activ, adică să dețină un abonament activ.
REGULI APLICABILE COPIILOR ÎNTRE 14-17 ANI 1. Accesul în sălile de antrenamente
  • Minorii cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani inclusiv pot achiziționa un abonament numai cu acordul scris al părinților/tutorelui legal, care trebuie prezentat la recepția clubului împreună cu o declarație pe propria răspundere în legătură cu prezența și activitățile pe care minorul le va desfășura în locația clubului.
  • În cazul în care minorul este supravegheat în timpul antrenamentelor de către un părinte/tutore, atunci este obligatoriu ca acesta din urmă să dețină calitatea de membru al clubului, adică să aibă un abonament activ.
2. Accesul la clasele de group fitness
  • Minorii cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani inclusiv pot participa la clasele de group fitness, dacă sunt membri 18GYM.
  • Accesul la clasele de group fitness necesită un contract de membru semnat de minor, cu acordul prealabil scris al părinților/tutorelui legal.
  • Minorii care participă la clasele de group fitness au obligația de a înștiința antrenorul înainte de începerea antrenamentului despre faptul că sunt minori și vor adapta intensitatea antrenamentului la condiția lor fizică și de sănătate. În cazul în care această înștiințare nu are loc, antrenorul și 18GYM sunt exonerați de orice fel de răspundere.
  • În cazul în care minorul este supravegheat în timpul claselor de către un părinte/tutore, atunci este obligatoriu ca acesta din urmă să dețină calitatea de membru al clubului, adică să aibă un abonament activ.
  • Zona de lounge este dedicată doar membrilor care dețin un abonament în cadrul clubului 18GYM.
Limitări speciale privind accesul minorilor în regim non-stop
  • Accesul minorilor în locațiile 18GYM este strict interzis în intervalele de funcționare fără personal, respectiv:
  • între orele 23:00–07:00 (luni–vineri)
  • între orele 21:00–10:00 (sâmbătă–duminică)
  • Indiferent de tipul abonamentului, de activitatea desfășurată sau de prezența unui însoțitor adult, minorii nu pot intra și nu pot rămâne în club în aceste intervale.
  • Interdicția are la bază:
  • lipsa personalului calificat pentru supraveghere și intervenție în caz de urgență;
  • imposibilitatea asigurării accesului la facilități precum vestiare, dulapuri, recepție, zona de SPA sau alte echipamente care necesită asistență;
  • protejarea siguranței, sănătății și integrității fizice a minorilor în afara unui cadru controlat.
  • Este strict interzisă utilizarea zonei de SPA (inclusiv saună, piscină, jacuzzi, etc.) de către minori în orice interval în care locația funcționează fără personal (menționat mai sus), indiferent dacă minorul este însoțit sau nu.
  • Clubul 18GYM nu își asumă nicio răspundere pentru incidente, accidente, vătămări sau prejudicii survenite ca urmare a nerespectării acestor prevederi. Părinții/tutorii legali care permit sau facilitează accesul minorului în aceste intervale răspund în mod exclusiv și integral pentru orice consecință generată.
  • În caz de încălcare a acestor reguli, Clubul își rezervă dreptul de a anula sau suspenda abonamentul minorului și/sau al părintelui/tutorelui legal, fără restituirea sumelor achitate, precum și de a interzice accesul acestora pe viitor în oricare dintre locațiile 18GYM.